Proiectul „Reabilitare şi restaurare a monumentului istoric Biserica Sfântul llie din municipiul Drăgăşani“, cod SMIS 119040, perioadă de implementare 24 luni, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiţii 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, are ca obiectiv conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi creşterea importanţei turismului cultural local, ca factor care stimulează dezvoltarea economică a regiunii Sud Vest Oltenia, respectând principiile dezvoltării durabile şi protecţiei mediului, prin activităţi de conservare şi menţinere a stilului arhitectonic al Bisericii şi al culturii tradiţionale româneşti.
Proiectul „Reabilitare şi restaurare a monumentului istoric Biserica Sfântul llie din municipiul Drăgăşani” este în concordanţă cu Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Aşadar, contribuie la implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) prin obiectivele specifice propuse, corespunzătoare Ariei prioritare 3.
https://www.mae.ro/strategia-dunari.
De asemenea, este în concordanţă cu Implementarea Strategiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. La rândul său, Strategia de Dezvoltare Regională este corelata cu politicile şi reglementările comunitare, precum şi cu strategiile de dezvoltare la nivel naţional.
UAT Municipiul Drăgăşani, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Parohia Sfântul Ilie, derulează proiectul ”Reabilitare și restaurare a monumentului istoric Biserica Sfântul Ilie din municipiul Drăgășani”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.
Proiectul a fost semnat în data de 02.08.2017.
Domeniile prioritare ale Strategiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia 2014-2020 sunt:
- Dezvoltare urbană durabilă
- Creşterea competitivităţii economice a regiunii • Dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale
- Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale (sănătate, educaţie, servicii sociale)
- Dezvoltarea turismului, valorificarea patrimoniului natural şi a moştenirii cultural-istorice
- Dezvoltarea resurselor umane, în sprijinul unei ocupări durabile şi a incluziunii sociale
- Dezvoltare rurală durabilă şi modernizarea agriculturii • Protecţia mediului şi creşterea eficienţei energetice.
Nu în ultimul rând, este în concordanţă cu Programul pentru restaurarea monumentelor istorice, elaborat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), potrivit strategiei Ministerului Culturii, dar şi cu Strategia de dezvoltare locală a municipiului Drăgăşani.
Proiectul are ca obiective specifice: restaurarea, reabilitarea şi consolidarea bisericii Sfântul llie din Municipiul Drăgăşani, monument reprezentativ pentru patrimoniul cultural naţional, precum şi promovarea acestuia în scopul atragerii turiştilor.
Proiectul are o valoare totală de 3.200.879,02 lei, din care 3.136.861,44 lei finanţare nerambursabilă şi 64.017,58 lei reprezintă contribuţia beneficiarului, iar valoarea contribuției europene (FEDR) este de 2.720.747,17 lei. În urma implementării proiectului, se aşteaptă creşterea cu 10 % a numărului de turişti care vizitează Biserica Sfanţul llie şi extinderea sezonului turisticîn zonă. Un alt rezultat va fi creşterea suprafeţelor restaurate a obiectivelor de patrimoniu cultural şi istoric cu potenţial turistic.
Context
Turismul viticol s-a dovedit un adevarat catalizator pentru industria turismului şi regenerarea rurală. Vinurile din Podgoriile Drăgăşani sunt de calitate şi inovative putând fi reprezentate în Drăgăşani – oraş al vinului, în aşa fel încât să-i creeze un profil internaţional şi să-l integrezeîn acest context. Drăgăşaniul are elementele care pot să creeze o destinaţieîn interiorul unei destinaţii.
- Crama princiară Ştirbei, reutilată cu tehnologie modernă, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa procesului de vinificare şi a oferi clienţilor vinuri de cea mai bună calitate
- întreprinderi de vinificaţie şi peisaj oenologic
- Muzeul Viei şi Vinului – ca motor al turismului viticol în inima unui concept inovativde promovare a Drăgăşaniului, oraş al vinului
- Staţiunea de Cercetări Vitivinicole pentru a afla şi experimenţa şi ştiinţa buchetului vinurilor din zona Drăgăşani

- Biserica monument istoric „Sfântul llie” – zidită a treia oară în anul 1834, refăcută în secolul XIX, în vederea promovării valorilor cultural religioase şi a atragerii turiştilor. Von Bauer consemnează în anul 1772 existenţa unui lăcaş sfânt pe locul actualei biserici, idee susţinută şi de Nicolae lorga cu ocazia unei vizite
Proiectul propune valorificarea monumentului istoric Biserica Sfântul llie, obiectiv de patrimoniu şi de interes turistic cultural-istoric religios.
Biserica se află pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 18 şi se află la aproximativ 100 de metri de Drumul Naţional 64. Este inclusă în circuitul turistic „Drumul Vinului”. Acest circuit porneşte de la Muzeul viei şi vinului, continuă pe Strada Tudor Vladimirescu, unde întâlnim monumentul istoric Biserica Sfântul llie, străbate Valea Oltului 2 km., urcă apoi la stanga pe culmea Dealul Oltului, spre cramele lordache, Ştirbey, Măr, Avincis), coboară în Strada Ferdinand şi seîncheieînapoi la muzeu. Zona este ideală pentru relaxare, excursii, drumeţii şi alte activităţi atractive pentru turişti.
Justificare

Necesitatea implementării proiectului – structura de rezistenţă a clădirii bisericii este din zidărie de piatră şi cărămidă până la nivelul cornişei, iar bolţile, cupolele şi turla sunt din cărămidă cu mortar de var. în urma mişcărilor telurice din ultimile secole, acestea au rezistat şi nu au căzut. Doar la nivelul şarpantei şi învelitorii, turlei şi fundaţiilor sunt notabile intervenţii de ordinul consolidărilor structurale: subzidiri, consolidare turlă, înlocuire şarpantă. Pereţii sunt executaţi din zidărie cu o gosime variabilă (0,84-1.01 cm).
Biserica cu hramul Sf. llie din Drăgăşani esteîn formă de navă cu absida altarului uşor decroşată. Lungimea totală a bisericii este de 19,6 metri, lăţimea de 7,3 metri şi înălţimea totală fără cruce de 14,5 metri, raportată la cota zero. Pridvorul are patru coloane.
Piatra se întâlneşte doar la soclul bisericii şi pisanie.
Pronaosul are formă dreptunghiulară şi este luminat printr-o fereastră aşezată în peretele dinspre Sud.
Impunător prin înălţime în cheie (h = 5,05), are central o cupolă puţin aplatizată şi se descarcă pe patru pandantivi impunători, cu patru arce perimetrale, cu o ferestră mare pe partea de Sud.
Pictura. După constatarea in situ, în biserică, se găseşte o pictură murală în frescă, realizată la 1834, executată de pictorii din epoca postbrâncovenească. Ca şi alte elemente de artă, biserica prezintă catapeteasmă zidită, icoanele portabile şi strană arhierească, toate din lemn policrom. Pictura mai păstrează fresca originală doarîn pridvor, cea interioară fiind refăcută şi restaurată în mai multe rânduri. Turla are unsprezece laturi, este realizată din zidărie de cărămidă şi recent consolidată cu centuri şi sâmburi din beton armat.
În Sfântul Altar, pe boltă, apare în pozitie centrală Maica Domnului cu Pruncul Platythera pe tron,
flancată de Sf. arhangheli Mihail şi Gavriil, iar în genunchi de Sf. Ana la nord şi Sf. Ioachim la sud. Scena se încheie cu doi Sf. Cuvioşi: nord- Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov, la sud Sf. Cuv. Irineu. În continuarea bolţii, spre vest, este reprezentat Dumnezeu Tatăl (Cel Vechi de Zile) pe nori. În alungirea bolţii spre vest este reprezentat ca arc triumfal un sir de medalioane cu Sf. Ierarhi: Moise, David, Daniil, Ghedeon la sud, iar la nord Ilie, Solomon, Iona. La contactul bolţii cu pereţii verticali este pictată scena Împărtăşirea Apostolilor.
Catapeteasma – din zidărie, împodobită cu stucături şi
icoane pe lemn aplicate, aparent originare. Timpanul peretelui de nord are reprezentate în boltă scenele Învierea Domnului şi Necredinţa lui Toma, iar jos patru scene din patimile Domnului: Răstignirea, Coborârea de pe Cruce, Punerea în mormant şi Învierea cu soldaţii adormiti. Pe pereţii verticali, se găsesc sfinţii militari; Sf. Mc. Nestor, Mina, Dimitrie; lângă catapeteasmă, se află reprezentata Sf. Ana cu Maica Domnului în braţe. Timpanul peretelui de sud are reprezentate în boltă scenele cu Iisus şi Samariteanca şi Schimbarea la Faţă, iar jos patru scene din patimile Domnului: Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugaciunea lui Iisus şi Sărutul lui Iuda. Pe pereţii verticali, se găsesc sfinţii militari; Sf. Mc. Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, lângă catapeteasmă se află Sf. Ioachim.
În boltă, în centru, se află reprezentată Maica Domnului cu Iisus Hristos Mântuitorul înconjurat de Sf. Îngeri şi 4 medalioane cu Sfinţii prooroci, iar în cele patru colţuri sunt Sfinţii Melozi: Cosma, Damian, Roman Melodul şi Ioan Damaschin. Pe arhivoltele arcelor perimetrale sunt medalioane cu Sfinte şi Sfinţi Mucenici şi Cuvioşi. Pe pretele de nord, în zona superioară, se găsesc mai multe scene din Imnul Acatist, iar pe zona inferioară există o bibliotecă într-o firidă. Pe peretele de est, se găsesc mai multe scene din Imnul Acatist, iar dedesubt doi sfinţi arhangheli în centru şi doi pe laterale. Pe arhivoltele arcelor perimetrale, sunt medalioane cu Sfinte şi Sfinţi Mucenici şi Cuvioşi. Prin proiect, după încheierea lucrăriilor de consolidare şi refacerea arhitecturii, este necesară şi conservarea-restaurarea picturii murale. Turla, consolidată în 1983, necesită revizuire.
Grupul ţintă
Grupul ţintă este este format din:
- turişti extraregionali – tineri şi adulţi care practică turismul neorganizat
- turişti de grup şi familie (turism cultural, religios sau de agrement în regiune)
- grupuri organizate de preşcolari, şcolari, studenţi
- turişti şi excursionişti intraregionali (din judeţele învecinate).
Beneficiarii direcţi sunt:
- turiştii veniţi în scop turisic leisure;
- turiştii veniţi în scop turistic ecleziastic / cultural şi cei care tranzitează zona;
- persoane fizice şi juridice din Vâlcea interesate de servicii de turism cultural;
- persoane fizice şi juridice din Regiunea Sud-Vest şi din ţară, interesate de servicii de turism cultural şi religios;
- persoane fizice şi juridice străine interesate de servicii de turism cultural;
- grupuri de preşcolari, şcolari, studenţi organizaţi în vederea vizitării de muzee, obiective de patrimoniu cultural, religios;
- Angajaţii Bisericii Sfântul Ilie, care vor lucra în spaţiile restaurate şi modernizate;
- echipa de implementare a proiectului;
- angajaţii firmelor subcontractate pentru acţiunile specifice prevăzute în implementarea proiectului.
Beneficiari indirecţi:
- Regiunea Sud-Vest în general şi comunitatea locală, respectiv judeţul Valcea, în special, unde se dezvoltă activitatea de turism, prin crearea unor noi locuri de muncă pe parcursul execuţiei lucrării contribuie la creşterea nivelului de trai al acestora;
- societatea civilă, prin participarea la evenimentele organizate în cadrul bisericii;
- prestatorii de servicii conexe (transport, agenţii de turism, unităţi de cazare şi restaurante, spaţii comerciale) din municipiul Drăgăşani, care îşi vor consolida şi / sau dezvolta activitatea ca urmare a creşterii interesului turiştilor pentru zona vizată de proiect;
- partenerii de afaceri ai prestatorilor de servicii de turism şi servicii conexe;
- consumatorii de servicii turistice;
- prin extindere, sectorul turistic din Regiunea Sud-Vest şi de la nivel naţional, prin creşterea calitativă, la standarde europene, a ansamblului condiţiilor de practicare a turismului cultural, cu impact direct asupra creşterii cererii de turism pentru România, ca destinaţie turistică europeană;
- societatea româneasca în ansamblu – investiţia realizată prin proiect va servi ca model de buna practică pentru alte centre urbane din ţara şi instituţii similare.





